Atașamentul
posibilă cauză a comportamentelor deviante și vindecarea lor
Atașamentul reprezintă o relația timpurie care presupune prezența a doi actori, în cazul nostru, copilul și părintele (sau persoana predominant prezentă în apropierea copilului). Relația dintre aceștia este inițiată de adult, copilul se raportează la sine și la acesta folosind sistemele primare de aparare (modele interne de funcționare). Modul în care copilul interpretează semnalele de la adult (în legatură cu stimulii pozitivi sau negativi), ca oferindu-i securitate sau nu, formează tiparul relației, fiind folosit mai târziu în interacțiunea cu cei de aceeași vârstă, apoi cu partenerul romantic, și va fi transmis în generația viitoare prin relația cu propriul copil.
După Bowlby (2003) legăturile de atașament implică două sisteme comportamentale, și anume sistemul de atașament dobândit de la naștere începând și, un sistem de îngrijire. Ființa umană, din momentul nașterii, este echipată cu un sistem comportamental de atașament, care se activeză în momentul de suferință, îndeplinind o funcție evolutivă majoră de protecție și supraviețuire. Sistemul de atașament este, așadar, un sistem de reglare a siguranței care solidifică legături emoționale durabile între indivizi, și contribuie la succesul ulterioarei familii întemeiate la vârsta adultă, cu rol de soț și rol de părinte.
Deși există schimbări normative de dezvoltare în exteriorizarea sistemului de atașament pe toată durata vieții, funcția de bază a sistemului de atașament rămâne constantă (Ponzetti, 2003). Găsim astfel că, copilul iși privește de timpuriu părinții exercitând diferite roluri pe care încearcă să le concretizeze în jocurile sale. Atunci când modelul propriilor părinți lipsește, acestia vor întampina dificultăți in procesele de autoreglare și dezvoltarea procesului de adaptare, model pe care il vor duce mai departe în dezvoltarea sa, până la rolul de părinte atunci cand vor fi adulți și vor avea proprii lor copii.

Rolul mamei, rolul tatălui.
Atitudinile materne nocive pot declanșa instalarea unor posibile largi game de tulburări pe plan somatic, psihic și psiho-somantic, unde mama este o sursă de frustrări și carențe cu efect negativ. In raport cu tatal, mama are un efect mult mai direct, mai important și imediat asupra dezvoltarii copilului. Efectele negative ale modelului patern se vor manifesta mai tarziu în comportamentele și atitudinile copilului, în modelul personalității acestuia, însă efectele negative ale modelului matern se manifestă precoce, mai ales în sfera emoțional-afectivă, vegetativă și somatică (Vasile, 2001).
Astfel, prin intermediul teoriei atașamentului lui Bowlby (1980) care examinează importanța critică a diadei părinte-copil, ajută la explicarea efectului pe care îl au relațiile timpurii din cadrul familiei de origine, dintre părinte și copil, și este observabil în comportamentul actual. Din cadrul interacțiunii dintre copil și părinte, el/ea învață despre sine și alții, o înțelegere pe care o încorporează ulterior în modele de lucru interne utilizate, pentru a înțelege și a face sensul relațiilor viitoare și al modalităților de interacțiune (Hopper, 2007).
Acolo unde deja s-au instalat rupturi relaționale cu comunicare deficitară sau ruptă, indiferent de vârtsa copiului tau, tu poți reclădi un pod al siguranței pe care acesta să vină inapoi și să invețe noi modele coportamentale, dintr-o bază afectivă sigură.
Psih. Clinician – Educațional Curtman Georgiana